Iulia Găinariu, povestea unui om frumos

run transilvania

Dorim să o prezentăm pe colega noastră Iulia Găinariu și să vă spunem povestea unui om frumos.

Sportul este pasiunea Iuliei și a dezvoltat din aceasta un stil de viață. A început să concureze la competiții de alergare de la vârsta de 16 ani, fiind atrasă de cursele de alergare montană. S-a născut în orașul Zărnești, la poalele Munților Piatra Craiului, așadar pasiunea ei pentru munte a venit în mod natural.

La vârsta de 17 ani, a început Facultatea de Educație Fizică și Sporturi Montane, în cadrul careia a studiat domeniul Sport și Performanță Motrică. A finalizat studiile de licențiat în 2015 cu specializarea Atletism, iar în același an a fost admisă la studiile de Masterat în domeniul Performanță și Managment Sportiv.

Deoarece visa de mult sa fie admisă la Facultatea de Medicina, în 2017 și-a îndeplinit acest vis, așadar a pus cariera sportivă pe locul II în detrimentul studiilor.

Deși a optat să se axeze pe studii, Iuliei i-a fost greu să renunțe la sportul de performanță definitiv, așadar, o bună perioadă de timp a încercat pe cât de mult să le îmbine. Cu siguranță nu a fost usor, însă cele două medalii de bronz la Campionatul Mondial de Alergare Montana de lungă distanță obținute cu echipa națională a României în Italia 2017 și Polonia 2018, cu siguranță au fost o satisfacție pe masură.

„După Campionatul Mondial din 2018, am decis sa renunț la viața competitivă, pentru a mă concentra doar pe studiile medicale și cele doctorale în domeniul sportului și a performanței sportive.”

 

Datorită implicării perpetue în domeniul sportului și a cunoștințelor de care a dat dovadă, în 2018 a fost aleasă să reprezine Federația Română de Atletism la Forumul Young Leaders, Berlin 2018, organizat de către European Athletics. În urma acelui forum a inființat în cadrul Federației o Comisie pentru Atleți, a carui departament a fost votată drept președintă, comisie ce se ocupă cu drepturile și informarea sportivilor.

În anul 2019, a fost admisă la Școala Doctorala Știința Sportului, din cadrul Universității Dunărea de Jos, sub indrumarea hab Enoiu Cătălin Răzvan, cu o temă de ce aprofundează efortul din alergarea montană din punctul de vedere a activității cerebrale și din punct de vedere fiziologic . Deoarece tema constituie un adevarat interes în domeniul alergării montane, atât la nivel național cât și internațional, o colaborare cu Institutul Național de Cercetare pentru Sport a fost inevitabiă, devenind astfel colega lor.

Concomitent, antrenează particular sportivi amatori care doresc să participe la diverse competiții și au nevoie de ghidare în practica lor sportivă, conduce o secție de atletism pentru copii în orașul Brașov și a înființat una nouă în orasul natal Zărnești care își va începe activitatea anul următor.

Studieză la Facultatea de Medicină din cadrul Universității Transilvania Brașov și organizează tabere și seminare de alergare alături de echipa Run Transylvania.

Munca ei la Federația Romană de Atletism este să consolideze relațiile cu European Athletics, să participe la conferințe în calitate de organizator și lector. Deși a renunțat la sport, Iulia nu a renunțat la competiție, scopul ei fiind autocultivarea și autodepășirea.